Pavajul pentru curtea din fata. Ghid complet

Pavajul pentru curtea din fata. Ghid complet

2019-06-04 06:18:00

Orice formă ar avea și aproape în orice context ar fi plasată, curtea din față este primul element care arată vizitatorilor casa în care vor intra. Din acest punct de vedere, ea poate să fie mai importantă chiar decât stilul arhitectural folosit pentru clădire, deși cele două elemente de arhitectură se completează deseori într-un tot unitar. Într-un asemenea context, este într-adevăr esențial să-ți alegi cu cea mai mare atenție aspectul curții din față. Iar aici, pavajul și accesoriile sale sunt ele însele esențiale.

img1maiÎți propunem mai jos un ghid organizat convenabil, al cărui scop este dublu. Pe de o parte, are rolul de a te face atent la o mulțime de detalii relevante ce pot apărea în funcție de context atunci când îți alegi pavajul pentru curtea din față, inclusiv de natură structurală, funcțională, estetică etc. Pe de altă parte, este gândit suficient de flexibil încât să-ți dea posibilitatea de a-ți integra sfaturile cuprinse în el în viziunea personală pe care o ai deja, cu siguranță, despre propria ta curte din față. Astfel, fie că ai optat pentru o curte intimă, cum este cea din poza alăturată, fie că preferi ceva mai contemporan, marcat de lipsa obiectelor inutile și de utilitate, vei descoperi în rândurile de mai jos o mulțime de sfaturi folositoare și de idei ușor de aplicat în curtea ta, oricare ar fi arhitectura de la care pornești.

Tipuri de curți din fața casei și pavajele asociate lor

Tipologia curților din partea din față a casei este extrem de generoasă și are o istorie care merge înapoi sute de ani. Ți-am selectat, dintre posibilitățile multiple, pe cele mai des întâlnite la noi, având grijă ca respectivele tipuri să fie relevante pentru pavaj și pentru formele acestuia deopotrivă. Tabelul de mai jos este, firește, orientativ.

TIPUL CURȚII

TIPUL PAVAJULUI ȘI ALTERNATIVE VIABILE

SFATURI ADIACENTE

Curte spațioasă, care combină aleea pietonală cu o alee pentru acces auto

  • Se pot alege două modele de pavaj, în tandem, care să marcheze distinct cele două tipuri de acces.
  • Este curtea perfectă pentru un joc de volume, care combină pavajul tradițional cu jardinierele permanente.
  • Este de efect aici și pavajul drept, în linii simple și elegante.
  • Delimitează zona pietonală de zona auto prin plasarea unor elemente de decor temporare. Schimbându-le de la un sezon la altul, vei obține mai multă variație în același loc.

Curte spațioasă, fără acces auto, cu multă vegetație

  • Frumusețea unei asemenea curți stă în primul rând în bogăția vegetației. Dacă aceasta este îngrijită corespunzător, efectul pavajului va fi mult mai puternic.

Curte de dimensiuni medii, cu aleea pietonală plasată în zona centrală

  • Este bine să te orientezi pe dale paralelipipedice, care deschid perspectiva și dau o vedere mai amplă aleii.
  • Ritmează aleea centrală cu ghivece de dimensiuni mari, cu flori colorate.

Curte de dimensiuni medii cu aleea pietonală transversală, unduită sau cu acces pe bază de dale individuale

  • În astfel de curți se potrivesc dale complexe, în nuanțe la rândul lor variate și multiple. Sunt curți care mizează pe diversitate și pavajul nu trebuie să se lase mai prejos decât vegetația care-l înconjoară.
  • În cazul dalelor individuale, folosește-te de forme simple, contemporane.

 

Curte îngustă, cu alee pietonală

  • Folosește dale de dimensiuni mici și axează-te pe o singură culoare.
  • Limitează numărul accesoriilor pentru ca efectul să nu fie unul greoi.

Curte de dimensiuni reduse, cu alee pietonală și alee pentru acces auto

  • Sunt curți foarte funcționale, unde pavajul nu trebuie să iasă în evidență. Alege un pavaj discret.

 

Curte de dimensiuni reduse cu alee pietonală scurtă și multă vegetație

  • În acest caz, posibilitățile tale de alegere sunt multiple pentru că modelul pavajului va avea un impact redus asupra imaginii de ansamblu a curții din față.

 

Curte de dimensiuni reduse cu spațiu de parcare inclus

  • Din nou, este cazul unei curți folosite mai degrabă în scopuri utile. Cu un singur fel de pavaj, o să poți obține un spațiu potrivit, lăsând vegetației șansa de a schimba aspectul de ansamblu al curții.

 

img2mai

Contează ce dale alegem în funcție de restul arhitecturii?

Nu trebuie să uităm că o asemenea curte reprezintă locul de trecere și de acces din stradă în casă. Din acest motiv, răspunsul este categoric da, fie că ne interesează felul dalelor, fie că vorbim despre textura acestora, culoare, sau alte aspecte funcționale. Iată, rapid, o listă de întrebări la care trebuie să răspunzi în legătură cu caracteristicile relevante ale pavajului, privit în context:

□ Se potrivește modelul cu arhitectura casei?

□Este în consonanță cu alte elemente de arhitectură / de structură / de decor?

□ Acoperă necesitățile funcționale ale locului?

□ Este scalabil? Va fi la fel de util/funcțional peste câțiva ani?

□Se potrivește cu vegetația curentă?

□ Se va potrivi cu vegetația perenă în anii următori?

□ Este conceput în virtutea casei sau are nevoie de îngrijiri speciale?

img3mai

Rondoul din centrul curții din față

Ai observat cu siguranță o modă destul de des răspândită – aceea de a integra în curtea din față un rondou cu flori, plasat în zona centrală și preluând majoritatea funcțiilor decorative ale spațiului. De cele mai multe ori, este vorba de un strat de flori bogat în soiuri sezoniere, ceea ce permite o variație a acestora de la un anotimp la altul și, prin aceasta, o modificare a aspectului de ansamblu a curții de la primăvară la toamnă. Rondoul se leagă însă în mod direct cu pavajul care-l înconjoară și-l susține; din acest motiv, trebuie să avem grijă atunci când alegem cele două elemente structurale.

Dacă rondoul este de dimensiuni impozante (fapt pe care-l recomandăm numai și numai în curțile mari, pentru că altfel efectul va fi unul greoi nu doar pentru intrare ca atare, ci și pentru aspectul întregii case!), alegerea pavajului este o problemă dificilă. Astfel, trebuie alese linii simple, care să creeze perspectivă și să susțină spațiul de acces din jurul rondoului. Îți recomandăm aici dale precise, cu rosturi simple și cu o aliniere cât mai ușor de executat. Același lucru se aplică și dacă în locul unui rondou cu flori alegi pentru curtea din față o jardinieră permanentă de mari dimensiuni.

Dacă, pe de altă parte, rondoul este construit din flori joase sau din covoare de vegetație la sol, alegerea pavajului dimprejurul acestuia este mult mai liberă. Jocul formelor și contururile dalelor trebuie să ia în calcul atât vegetația aleasă, cât și arhitectura casei. Îți reamintim totuși că vegetația este trecătoare, pe când pavajul are o durată de viață mai lungă și că, deci, este mai coerent să primeze alegerea celui de-al doilea și să adaptezi vegetația după el.

Un singur model de pavaj sau o combinație?

Este o întrebare dificilă din cauză că răspunsul este legat în mod intim de o mulțime de aspecte formale ale curții despre care vorbim. Nu este o idee bună să generalizăm foarte mult în acest punct, așa că o să-ți extragem regulile și sugestiile de aici bazându-ne pe câteva cazuri particulare destul de des întâlnite. Nu uita însă că acestea pot fi adaptate sau modificate conform dorințelor tale și urmând contextul specific la care le aplici.

img4mai

  • Se poate marca accesul pietonal spre intrarea principală a casei printr-un set de dale distinct sau prin dale de același tip (nu în mod necesar același model, dar pornind de la aceeași structură de bază), însă de culori distincte.
  • Dialogul formelor dintre dalele de feluri diferite trebuie să ia în calcul arhitectura de ansamblu a curții și a fațadei casei.
  • Un singur tip de dale pentru curțile de mici dimensiuni este o idee foarte bună. Este bine ca direcția dalelor – în special pe suprafața aleilor de acces – să marcheze direcția de mers. Acest aspect dă mai multă coerență curții și marchează puternic sensul aleii, oricare ar fi el.
  • Bordurile de dimensiuni joase sunt cele mai potrivite pentru trecerea de la un tip de pavaj la altul. Alternativ, aceeași trecere poate fi marcată prin piatră decorativă, un gazon îngust sau chiar un strat de vegetație simplu atâta vreme cât respectivul strat nu este un impediment pentru accesul pe întreaga suprafață a curții.
  • Tipuri diferite de pavaj marchează moduri diferite în care se poate folosi spațiul. Nu uita de acest aspect (exact cum vezi în poza alăturată) și sensul curții va deveni mult mai pronunțat, chiar dacă dimensiunile acestora sunt mici sau accesul în sine la ușa de la intrare este unul îngust.

Integrarea rigolelor în curtea din față

După cum îți explicam mult mai extensiv aici, plasarea rigolelor este esențială pentru ca apa pluvială să nu fie deranjantă, în special toamna și în reprizele de ploi torențiale din mijlocul verii. Pe lângă aspectele explicate acolo referitoare la funcționalitatea acestor elemente, îți adăugăm aici câteva detalii cel puțin la fel de relevante.

Este vorba în primul rând de faptul că rigolele trebuie să se integreze în ansamblul curții din față. Modul de montare a acestora este specific și trebuie, la rândul său, făcut în funcție de întregul context. Este în special cazul curților din față urbane care se prelungesc pe lângă casă cu o alee de acces spre spațiul din spate al acesteia. Aici rigolele trebuie să se continue de la un spațiu sau etaj (după caz) al curții la altul pentru ca apa să fie preluată și evacuată de pe toată suprafața. Pentru că rațiunile acestor alegeri sunt unele funcționale, îți sugerăm să discuți acest aspect cu arhitectul sau constructorul tău, sau să ne contactezi pentru detalii suplimentare.

O altă sugestie fermă referitoare la rigole este ca acestea să fie concepute la același nivel cu restul pavajului. Spre deosebire de borduri, ale căror sens și scop sunt implicit de delimitare și de separare, rigola trebuie să se piardă în peisaj și să lase locul pavajului de a se expune privirii. Plasarea acestora la nivelul pavajului și în lateralele curții sunt cele mai obișnuite proceduri prin care se obține acest efect.

Știai că…

de-a lungul istoriei, în zonele urbane multe curți din față nu au avut un gard, fiind astfel un loc de trecere mult mai expus între zona stradală și intrarea în casă? Cel mai bun exemplu îl reprezintă străzile tradiționale britanice și unele străzi din perioada victoriană. De asemenea, stilul de arhitectură contemporan din Statele Unite presupune o lipsă de separație, deși acolo curtea este considerată un spațiu privat, chiar dacă gardul lipsește cu desăvârșire.

Curțile din față cu rol dedicat și pavajele asociate

img5maiExistă multe cazuri în care curtea din față are un rol specific, dincolo de acela de acces în casă. Uneori acest sens nu este evident de la bun început. Alteori, el este atât de profund integrat în arhitectura de ansamblu a casei încât scapă privirii inițiale. Iar alteori este camuflat pentru a-i crea familiei care locuiește în casa respectivă un teritoriu cât mai intim cu putință. Îți sugerăm mai jos patru structuri des întâlnite, împreună cu sugestiile de pavaj pentru fiecare caz în parte.

  1. Curtea din față este și terasă. Marchează sensul terasei cu un model de pavaj diferit și delimitează-l pe acesta prin borduri discrete. Folosește dale de mici dimensiuni pentru terasă (în special dacă terasa este ea însăși mică) pentru ca să dai senzația de spațialitate.
  2. Curtea din față este o expoziție de flori și vegetație.Lasă vegetația să primeze alegând un pavaj simplu sau minimal. De asemenea,pavajele antichizate sunt sinergice cu orice formă de vegetație așa că le poți folosi cu încredere oricare ar fi tipul curții pe care dorești să o amenajezi.
  3. Curtea din față are un foișor dedicat. Dacă foișorul nu are o podea proprie, îți sugerăm, ca în cazul terasei, un pavaj distinct. Alege atât culoarea, cât și modelul acestuia în funcție de foișor pentru ca să accentuezi sensul său în context.
  4. Curtea din față are o parcare integrată. Este un caz extrem de comun și pavajul poate delimita atât spațiul pietonal de spațiul mașinilor, cât și zona ambientală de cea funcțională. Poți obține delimitarea variind tipurile pavajului, dar este de multe ori mai înțelept să folosești același model și să variezi numai culoarea dalelor. În felul acesta vei avea un spațiu care va fi simultan coerent și unitar.

img6mai

Trei sugestii rapide:

  1. Dalele mici cresc senzația de spațiu. Folosește-le în curțile de dimensiuni reduse.
  2. Bordurile înalte delimitează plăcut pavajul de un gazon simplu. Folosește-le în curțile cu alei înguste.
  3. Bordajul de aluminiu este o soluție excelentă de a aduce puțină lumină la suprafața solului în curțile din față.

Ce facem în cazul curților din față de dimensiuni mari?

Acoperirea unei suprafețe de dimensiuni generoase cu un pavaj omogen este ideală atunci când dorim să obținem un spațiu echilibrat și totodată util. Este în primul rând cazul parcărilor rezidențiale, după cum îți explicam în sugestiile de mai sus, dar există și alte motive contextuale pentru un asemenea gest. Cu toate acestea, o idee cel puțin la fel de interesantă este cea a utilizării vegetației până în punctul când integrează casa într-un ansamblu natural. Această opțiune presupune o regândire a aleilor și a pavajului ca tot unitar și, apoi, o metamorfozare a acestuia în funcție de natura din jur. Astfel, poți opta pentru:

  • alei de accescu spații de relaxare, cum ar fi băncile din preajma jardinierelor sau a copacilor ambientali. Astfel de alei pot fi realizate din orice tip de pavaj, pentru că modelul acestuia nu va face decât să adauge la complexitatea peisajului. Poți opta aici pentru un contrast de culoare, alegând nuanțe specifice, și poțimarca, de asemenea, respectiva alee prin borduri vizibile.
  • dale individuale pentru acces, atunci când există deja o alee principală. Sunt foarte ușor de integrat în aproape orice context natural, pot fi alese din materiale dintre cele mai diverse și adaugă un aer rustic curții din față. Lasă locul din preajma lor să arate deschis, fără să-l aglomerezi prin ghivece sau alte accesorii de grădină.
  • terasări ale curții cu scopul de a diversifica funcțiile acesteia și de a-ți oferi mai multe tipuri de activități în curtea din față. Dacă locul îți permite, poți folosi ziduri care să se integreze coerent în arhitectură și care să ofere o serie de spații diversificate pe aceeași suprafață dinamizând atât locul, cât și tipul activităților ce se pot întreprinde aici.

Oricare ar fi opțiunea ta, este esențial să gândești acest pavaj în locul unde urmează să-l instalezi pentru că, spre deosebire de pavajul asociat cu curtea din spate, de cel asociat teraselor sau de aleile din grădina de promenadă, pavajul din curtea din față este mult mai ușor de corelat cu ansamblul casei.

img7mai

Curtea din față ca tot unitar

Este foarte important să luăm în calcul toate aspectele ce pot apărea de-a lungul timpului (cele mai multe dintre ele de natură funcțională) și care pot afecta în mod obiectiv evoluția curții din față. De aceea, sugestia noastră este să te asiguri că spațiul respectiv are calitățile de mai jos. Dacă acestea sunt întrunite, este absolut sigur că pavajul pe care îl alegi va fi folositor, atrăgător și constructiv în raport cu ansamblul. Curtea din față trebuie să fie:

  1. scalabilă – ne referim la toate acele calități care pot fi modificate în timp, atât din punct de vedere structural, cât și utilitar;
  2. funcțională – pavajul și elementele adiacente nu trebuie să creeze neajunsuri de-a lungul timpului, ci, dimpotrivă, să-și demonstreze aplicabilitatea;
  3. ușor de întreținut – este un element cheie deseori neglijat pe parcursul proiectării și care poate fi atins prin deciderea fermă a locului fiecărui obiect în spațiu;
  4. identitară – pentru că trebuie să anunțe și să susțină până la ultimul detaliu sensul arhitectural al întregii case;
  5. abordabilă – fără să blocheze potențialii vizitatori, trebuie să creeze mai degrabă un sentiment de invitație în spațiul acesteia;
  6. personală – în sensul că poate să marcheze într-un mod intim locul respectivei case în arhitectura mai vastă a străzii sau a împrejurimilor.

Câteva cuvinte la final și un ultim sfat

img8mai

Marea majoritate a caracteristicilor de mai sus ar trebui să te convingă de rolul esențial pe care îl are curtea din față pentru imaginea întregii case, iar aici pavajul este esențial pentru stabilirea și permanentizarea acestui rol. Ne poți scrie sau contacta telefonic pentru sugestii suplimentare în legătură cu acest tip de pavaj. Oferta noastră este extensivă și îți permite o flexibilitate majoră, oricare ar fi gusturile sau înclinațiile tale. Mai mult, este foarte probabil să dispunem de materiale / structuri / decorațiuni / accesorii despre care să nu fi știut și care să te ajute în efortul tău de a-ți construi casa în forma și în nuanțele pe care le dorești.

De aceea, sfatul nostru este să-ți păstrezi opțiunile deschise pentru acest tip de pavaj anume pentru că diversitatea modelelor pe care ți le putem pune la dispoziție poate în mod real să-ți transforme curtea din față dintr-un spațiu simplu și funcțional într-un teritoriu plin de bogăție și identitate, primitor și ilustrativ deopotrivă.

Postat în News De:
Dragomir Margineanu
Comentarii



* Câmpuri Obligatorii