Bănci
BĂNCI
Tipologia formală a băncilor de terasă și de grădină este mult mai complexă decât ți-ai putea închipui la o privire superficială, fiind în cel mai concret mod rezultatul direct a câteva mii de ani de evoluție a arhitecturii de exterior. Alegem de aceea să reducem cantitatea imensă de informație la câteva aspecte esențiale de care trebuie ținut cont în cadrul deciziilor noastre de amenajare.
Materialele de bază
Există, grosso modo, trei materiale folosite extensiv pentru producția de bănci: lemnul, piatra și fierul. Alte materiale includ: aluminiul, plasticul de densitate mare, fibra de sticlă, diverși polimeri și materiale termoplastice, metal expandat etc. Din cauza metodelor moderne de tratare și/sau manipulare a acestor materiale, cele mai multe bănci de pe piață sunt rezultatul unor design-uri modulare sau incluzive care acoperă o parte din ofertă, însoțind băncile realizate dintr-un singur material. Se pot achiziționa bănci din fier forjat, din lemn, compozite, sau exclusiv din piatră.
Alegerea materialului sau a materialelor este influențată în primul rând de gustul clientului, însă e o idee bună să se țină seama și de alte aspecte, chiar dacă mai puțin importante în acest punct: funcționalitatea, durabilitatea, mărimea, gradul de sustenabilitate, forma și, de ce nu, capacitatea de a accepta accesorii.
Negocierea dintre material, întreținere și durabilitate
Băncile de calitate sunt întotdeauna rezultatul unei negocieri dintre acești trei poli; este preferabil ca clientul să-și cunoască disponibilitatea la întreținere dinainte de a achiziționa: băncile de lemn i-o vor solicita mai mult decât băncile de piatră, spre exemplu. Lemnul de tec rezistă mai mult, dar este mai scump. Piatra rezistă mai bine decât lemnul și necesită intervenții de întreținere mai rare, dar este un material mai rece (la propriu și la figurat). Fierul este expus eroziunii în mediile umede mai mult chiar decât lemnul tratat, însă are o rezistență mai bună decât piatra la schimbările mari de temperatură.
În principiu, orice material se alege, durata de viață a băncilor este astăzi între 10 și 35 de ani, unde băncile din lemn de salcâm și brad sunt la polul inferior, în vreme ce lemnul de tec, granitul și bazaltul depășesc lejer limita de sus marcată de noi. Plasamentul băncii, gradul de uzură și calitatea materialelor alese își spun și ele cuvântul în cadrul duratei de viață.
Tipuri de bănci conform perioadei de folosire
În aria geografică unde se află țara noastră, putem distinge trei tipuri mari de bănci al căror uz este rezultatul direct al succesiunii anotimpurilor și al alternanței perioadelor uscate cu perioadele umede.
1. Băncile sezoniere – sunt folosite doar în perioadele cu o climă prietenoasă, după care sunt puse la păstrare în spații amenajate special. Băncile ușoare de lemn sunt primele din această categorie și sunt uneori comercializate ca mobilă ușoară de grădină. Oferă flexibilitatea de a fi poziționate în diverse locuri, sunt de cele mai multe ori ușoare și au de obicei o durată de viață redusă.
2. Băncile semi-permanente – oferă o funcție similară băncilor sezoniere, dar rămân în spațiul grădinii sau pe alei pe toată durata estivală, până se instalează definitiv ploile de toamnă. Pe durata iernii, sunt îndepărtate însă de sub cerul liber și mutate la rândul lor într-un depozit.
3. Băncile permanente – sunt produse din materiale mai rezistente si își păstrează locul de la un an la altul.
Caracteristici specifice și unități de măsură
Bancă pentru: | Lungimea bazei | Bancă pentru: | Înălțimea bazei |
2 persoane | 120 – 140 cm | Copii | 30 – 40 cm |
3 persoane | 150 – 180 cm | Adulți | 40 – 60 cm |
4 persoane | 180 – 220 cm | Seniori | 35 – 50 cm |
Variația formelor și a funcțiilor secundare
Iată principalele forme de bănci de pe piață și din grădinile moderne de astăzi:
- dreaptă – bancă clasică, cu spătar și mânere;
- circulară – bancă a cărei bază este o coroană circulară, folosită deseori în jurul unui copac;
- fără spătar – bancă lejeră, căreia îi lipsesc de obicei și mânerele;
- tip taburet – redusă în dimensiuni, fără spătar, ușor de reamplasat;
- cu spațiu de depozitare;
- cu suport inclus;
- cu spătar ajustabil;
Oferta noastră
Băncile pe care ți le punem la dispoziție fac parte dintr-o gamă largă de produse (dale, pavaj, borduri, ziduri, garduri, jardiniere etc.), care, utilizate în cadrul aceluiași proiect de amenajare, au ca rezultat un spațiu armonios, coerent, funcțional și optimizat după nevoile clientului.
Ne extindem constant gama de produse și, prin aceasta, încercăm să răspundem cererilor clienților noștri păstrându-ne deschis interesul pentru stilurile noi care apar pe piață. În momentul de față, suntem focusați pe dialogul extrem de prolific dintre piatră și lemn. Modelele de mai jos sunt o expresie directă a acestui dialog și, dincolo de stilul lor minimalist, ele oferă o senzație de calitate și intimitate. Dacă însă nu descoperi printre acestea modelul preferat, contactează-ne aici și o să te asistăm să-ți găsești banca potrivită.