Blocheti

Blocheti

Blocheti Globall


Definiție și generalități


Blocheții sunt elemente structurale, folosite la terasări, cu rol în susținerea sau blocarea unor spații-suport sau spații adiacente din cadrul unei suprafețe pavate. Deși prima lor misiune este una strict funcțională, se întâmplă deseori să primească și un sens estetic din cauza faptului că, fiind folosiți pentru susținere, sunt de cele mai multe ori expuși privirii.


Spre deosebire de unele jardiniere care, preluând parțial funcția blocheților, permit vizibilizarea pământului din stratul suport, blocheții sunt în marea lor majoritate compacți. De aceea, caracteristicile lor sunt reductibile la trei caracteristici esențiale.



Perspectiva structurală


1. Capacitatea de susținere – este dată și explicată de producător și trebuie aleasă în consecință. Este bine în acest punct să lași decizia alegerii în grija constructorilor.
2. Forma – vorbim în general de forme simple care imită sau reproduc forma unei cărămizi.


Celelalte aspecte ce pot fi remarcate în privința blocheților sunt gestionabile atât de către dezvoltator, cât și direct de tine pentru că ele pot fi corelate cu alte decizii estetice.



Perspectiva estetică


1. Culoarea – ea poate urma deciziile deja alese din cadrul pavajului sau poate funcționa ca accent adiacent la același pavaj.
2. Textura – la fel ca în cazul culorii, este bine să corelezi textura cu gradul de porozitate și cu aspectul general al pavajului tău.



Perspectiva pragmatică


Este adevărat că blocheții sunt importanți în anumite situații specifice (atunci când spațiul deja existent solicită alei în pantă, terasări, ridicări de nivel și altele asemenea), dar blocheții pot fi incluși în arhitectura grădinii și curții tale și într-un sens pur creativ, ce folosește funcționalitatea specifică lor într-un sens nou. O atare gândire pragmatică are șansa de a-ți modifica curtea în moduri dificil de prevăzut inițial. Spre exemplu:


1. Poți folosi blocheți pentru a scoate un rondou în evidență, ridicându-l de la înălțimea pavajului.
2. Poți crea mai mult spațiu în curtea ta prin alei artificiale la înălțimi diferite.
3. Poți crește impresia de culoare din curte alegând tonuri mai intense pentru blocheții laterali.



Spațialitate și contrast


Pavajul creează spațialitate prin desfășurare, blocheții însă nu: capacitatea lor de a susține pare inițial să oblige la un zid. Există însă trucuri optice cu ajutorul cărora putem transforma dezavantajul respectivului zid într-un avantaj cromatic (sau textural, sau structural, sau, de ce nu, chiar spațial). Producătorii au prevăzut această problemă și încearcă să o contreze în primul rând prin texturile adânci. Din cauza aceasta, o să observi imediat că majoritatea blocheților de pe piață sunt ei înșiși foarte texturați.


Pe lângă această realitate, constructorii și dezvoltatorii recomandă următoarele soluții adiacente:


     - Combinarea blocheților cu diverse jardiniere, fie în tandem, fie printr-o bordurare evidentă în partea de sus a zidului.
     - Închiderea zidului de blocheți în partea de sus printr-o bordură formată din plăci compacte, fie de aceeași culoare, fie într-o culoare contrastivă.
     - Alegerea unei culori contrastive pentru toată suprafața zidului care să marcheze și să delimiteze sensul pavajului în context.
     - Prelungirea texturii pavajului în textura blocheților.
     - Inserarea blocheților într-un spațiu cu multă vegetație, pentru adâncirea perspectivei.


Datorită naturii lor structurale, blocheții permit inserția fie direct în continuare pavajului, fie într-o bordură suport. Toate aceste elemente intervin în senzația de spațialitate a ansamblului. Dacă ai întrebări în această direcție, e bine să ne contactezi.



Blocheții și celelalte elemente structurale


Pentru trepte largi, de acces central, recomandăm pe lângă oferta noastră specifică, combinația ingenioasă de blocheți și pavele. Avantajele acesteia devin evidente atunci când observăm cu câtă ușurință  se prelungește pavajul de la un spațiu la altul și de la o terasă la alta. Este soluția ideală când ne dorim ca pavajul să pară fluid, iar trecerile dintr-o zonă într-alta – aproape inexistente.


Dacă sunt asociați cu un gazon jos, blocheții câștigă foarte repede în identitate și se transformă într-un zid elegant și extrem de simplu. Într-un astfel de context, cea mai bună soluție e dată de blocheții cu texturare adâncă și culori decise și evidente.


Dacă blocheții sunt dublați la bază de un alt element structural (cum ar fi rigolele), este bine ca cromatica să fie cât mai discretă: nu dorim să scoatem în evidență funcționalitatea clădirii. Dacă, însă, aceștia sunt combinați numai cu pavajul, elementele de accent cromatice de pe suprafața blocheților sunt binevenite.



Oferta noastră


Pe lângă variantele aflate pe stoc, pe care ți le punem la dispoziție conform imaginilor și modelelor de mai jos, oferta noastră se poate personaliza. Sună-ne, scrie-ne, vizitează-ne și îți vom sta la dispoziție nu numai prin expertiza noastră, ci și prin contactele diverse și extrem de specifice pe care ni le-am construit de-a lungul anilor cu producătorii și dezvoltatorii cu care am ales să lucrăm.