Pavaje Import

Din cauza unor diferențe semnificative (nu atât în natura calității, cât în aceea a opțiunilor de stil și model) dintre gamele de produse autohtone și cele importate, îți oferim în această subcategorie, adunate într-un singur loc, pavajele de import. Acestea comportă o serie de caracteristici specifice, dintre care unele pot fi relevante atunci când înclini înspre un model sau un altul. Ca și în cazul categoriilor mari sau al altor subcategorii, și aici îți poți organiza selecția utilizând filtrele din partea stângă a paginii.


Remarcăm, în contextul pavajelor de import, variația impresionantă a culorilor, dar și formele distincte, cu ajutorul cărora poți construi spații diverse. Colaboratorul nostru predilect, Semmelrock, se orientează spre diversitate, dar păstrează neatinse standardele de calitate și de imagine cu care ne-a obișnuit de mulți ani deja. Iată cele mai importante principii pentru această subcategorie de produse:



  1. calitatea materialelor folosite – sunt modele care se remarcă prin durabilitate, adaptabilitate și, totodată, prin versatilitatea stilistică pe care o oferă.

  2. modularitatea – în foarte multe cazuri, modelele se pot combina între ele (un aspect care depinde într-o foarte mare măsură de designul de ansamblu al curții sau al structurii arhitecturale) în feluri diverse și creative.

  3. structura progresistă – oferta este deschisă spre nou și ușor integrabilă în stilurile contemporane, mizând, în general, pe structuri minimaliste, simple, utilitare, cu o eleganță geometrică și cu o tipologie complexă.

  4. designul implicit – această caracteristică se referă la opțiuni deosebite de design, care fac ca un anumit pavaj să pară structural cunoscut în vreme ce funcționalitatea sa este diversificată. Practic, acest aspect se referă la integrarea dalelor între sensurile tradiționale și cele contemporane, pentru un maxim de eficiență și expresie.


Îți recomandăm gama noastră de pavaje de import în orice structură care se dorește în principal cuprinzătoare pentru că aceste produse au calitatea de a se adapta cu ușurință contextelor complexe și cele mai multe spații rezidențiale de azi funcționează într-o asemenea direcție. Aceste produse vin deseori cu modele subiacente specifice, ale căror diversitate și ofertă cromatică îți dau șansa să alegi fără compromisuri la nivelul designului. Gama Penter este, în acest moment, un foarte bun exemplu în această direcție.


Cele două caracteristici care susțin prezența acestei game în oferta noastră sunt culoarea și forma dreptunghiulară (ca formă de bază, cu diverse variații, în funcție de model). Combinațiile posibile care rezultă din întâlnirea acestor caracteristici creează o ofertă vastă, aptă să îți redea o atmosferă specifică în curte, un aer anume în grădină sau o căldură aparte pe terasa din spate, în bucătăria de vară, în spațiile de relaxare din grădină, pe alei, sau oriunde altundeva te hotărăști să le folosești. Aceleași combinații însă prezintă și avantajul esențial de a corela cu ușurință spațiile închise ale casei (livingurile și bucătăriile deschise spre grădină) cu curțile asociate lor. În această ultimă situație, îți sugerăm să apropii aceste spații prin utilizarea aceluiași produs din cadrul categoriei pavajelor de import atât într-un loc cât și în celălalt. Vei observa cu această ocazie ușurința cu care se adaptează ele la spații ambientale diferite.

Grilă Listă
Setare Direcție Descendentă
Grilă Listă
Setare Direcție Descendentă