Totul despre pavajul din si de langa bucataria de vara

Totul despre pavajul din si de langa bucataria de vara

2019-03-19 07:18:40

Lumina nu este singurul motiv pentru care alegem ca, pentru câteva luni, să ne mutăm tot arsenalul de gătit în bucătăria de vară. Alte motive importante sunt temperatura, libertatea de mișcare și, într-o destul de mare măsură, posibilitatea de a fi puțin mai aproape de natură și de a prepara mâncarea în mijlocul ei. Într-un asemenea context, felul cum alegem să ne pavăm spațiul respectiv, dalele spre care înclinăm, sistemul de scurgere etc. devin toate elemente mai mult decât semnificative. Acest ghid nu-și propune, firește, să fie exhaustiv în ceea ce privește informația pe acest subiect, dar încearcă să epuizeze structural perspectivele implicate.

bucatarie1

De ce trebuie să aleg mai multe
tipuri de dale?

 

Pentru că diferite zone din bucătăria ta corespund unor ocupații sau îndeletniciri distincte. Spațiul de gătit efectiv reprezintă o parte a bucătăriei și solicită dale speciale din acest punct de vedere. Similar, locul unde se ia masa (dacă este corelat cu bucătăria de vară), zonele de acces și spațiile de relaxare așteaptă fiecare o perspectivă care să le ia în calcul propria funcționalitate. Îți remarcăm mai jos regulile esențiale, rugându-te să reții că arhitectura specifică a bucătăriilor de vară este atât de diversă încât suma sugestiilor noastre își păstrează în acest punct un anumit grad de generalitate.

  1. Pentru spațiul din jurul aparatelor de gătit și al grătarelor, sugerăm dale de dimensiuni mari (iată un exemplu aici), cu rosturi compacte și cu suprafață semi-lucioasă. Aceste trei categorii asigură o aderență potrivită și posibilitatea unei întrețineri ușoare și regulate în perioada verii.
  2. Accesul poate face legătura dintre această zonă a curții și restul suprafeței. De aceea, ne limităm aici să-ți remarcăm că poți alege orice dorești atâta vreme cât alegerea ta fuzionează cu dalele din interior și cu pavajul din exterior deopotrivă. Fuzionarea estetică este aici mai relevantă decât cea utilitară.
  3. Locul de luat masa trebuie să sară în evidență, iar pavajul este unul dintre elementele ce susțin ochiul în această direcție. Alege efecte de culoare, joacă-te cu nuanțele rosturilor sau marchează spațiul respectiv printr-un model distinct, geometric.
  4. Zonele adiacente și spațiile de relaxare trebuie să susțină ansamblul prin crearea unui efect sinergic. Îl poți obține cu ușurință dacă alegi pavajul acesta după ce ai rezolvat toate celelalte opțiuni. O singură remarcă însă: nu complica spațiul printr-un număr prea mare de forme, modele sau culori. Două modele în tandem sau trei culori complementare ar trebui să fie suficiente oricare ar fi mărimea bucătăriei tale de vară.

bucatarie2

Cum alegi culorile pentru ziduri și pavaj

În două moduri. Și secretul este același pentru fiecare mod în parte: ceea ce cauți este o sumă coerentă a întregului ansamblu, având grijă ca respectivele culori să se dovedească utile și de impact în contextul lor propriu. Deci:

  1. Ai nevoie de coerență și la nivelul zidurilor, și la nivelul solului. O construcție amplă, dar în forme libere și culori deschise este susținută corespunzător de un pavaj în tonuri puțin mai sobre. Un ansamblu complicat, creat din volume multiple se înțelege bine cu un pavaj simplu, realizat din pavele mărunte, de aceeași nuanță. Culorile sunt în virtutea formelor și ele trebuie tratate corespunzător.
  2. Ține minte că te afli în natură. De aceea, ai nevoie de accesorii care să regleze cromatic distanțele dintre obiectele bucătăriei de vară și mediul în care este integrată. Poți să ajungi la un efect mulțumitor (sau chiar surprinzător) integrând câteva plante în locuri mai puțin accesate din bucătărie pentru că verdeața lor va contrasta plăcut amintind de exteriorul bucătăriei. Alternativ, piatra decorativă și lămpile de exterior îți pot crea efecte plăcute.

Pentru acest sezon se recomandă zidurile albe, îmbogățite cu vegetație verticală, cu contraste subtile într-un sens mediteraneean. Avantajul acestei direcții este că păstrează intimitatea bucătăriei de vară, accentuând-o. Mai mult încă, dacă ești atent ca texturile pavajului să completeze sau să continue texturile zidurilor și ale stâlpilor de susținere, îți garantăm că efectul de integrare va fi unul remarcabil.

bucatarie3

Piatră și lemn – cum alegem pavajul
din vecinătatea lemnului

Prezența elementelor de lemn în bucătăria de vară este aproape o tradiție din cauza sensului intim pe care îl susține acest material, dar și din cauze profund funcționale, cum ar fi întreținerea, prețul sau tipul obiectelor despre care vorbim. Cel mai adesea, lemnul se inserează aici sub forma mobilierului care completează băncile de piatră sau locurile de relaxare de lângă focare ori fire pits. Șezlongurile, băncile, mesele și scaunele de sezon vin așadar să întregească un ansamblu care trebuie să traducă, pe lângă  un sens de stabilitate și rezistență, o senzație de căldură, confort și familiaritate. Tabelul de mai jos încearcă, de aceea, să găsească un numitor comun între cele două extreme pentru ca bucătăriile de vară rezultate dintr-o asemenea analiză să fie simultan frumoase și utile.

Elementul de lemn

Sfat

Stâlpi de susținere

În acest caz, stâlpii nu sunt importanți și alegerea ta este prea puțin influențată de aceștia.

Masă de gătit, blaturi, accesorii de bucătărie

Dacă suma acestora devine relevantă, este bine să fie luate în calcul. Nu uita însă că elementele din această categorie pot fi înlocuite cu altele. S-ar putea să optezi pentru o gândire modulară, care-și păstrează totuși referința în culoarea pavajului, care e permanentă.

Mobilier de luat masa

Acesta trebuie corelat cromatic cu pavajul pentru că este suficient de vizibil și de central în spațiul bucătăriei de vară.

Mobilier de relaxare

Aflat de obicei parțial separat de restul bucătăriei de vară sau chiar într-un foișor de sine stătător, acest mobilier este la rândul său semnificativ cromatic și trebuie tratat ca un element de bază din arhitectura grădinii tale. Pavajul îl completează și îl susține deopotrivă.

Accesorii diverse

Sensul acestora este nu numai mobil, ci și trecător. Încearcă să le integrezi, dar nu le lua în calcul atunci când îți gândești imaginea de ansamblu a bucătăriei de vară.

bucatarie4

Accesorii de piatră ce pot înfrumuseța bucătăria de vară

Dincolo de lemn, care este cu siguranță prima alegere când vine vorba de materiale ce completează pavajul, este bine să-ți întorci privirea din nou către piatră pentru că accesoriile din acest material sunt permanente și pot avea un grad de utilitate sporit. Este vorba pe de o parte de accesoriile de exterior, context în care piatra rezistă cel mai bine la intemperii, și pe de altă parte de diverse adaosuri chiar în incinta bucătăriei de vară.

3 sugestii adiacente

  1. Nu acumula un număr prea mare de accesorii pentru că bucătăriile de vară tind să primească destul de ușor un aspect aglomerat, iar astfel de obiecte nu fac altceva decât să susțină (uneori în realitate, alteori doar aparent) acest fapt.
  2. Distribuie accesoriile omogen pe suprafața spațiului activ, folosit, din bucătăria de vară.
  3. Numărul accesoriilor de gătit trebuie ținut sub control pentru a lăsa impresia că spațiul respiră și este coerent. Această senzație se păstrează prin inserția câtorva accesorii de piatră, care pot rămâne permanent aici, cum ar fi un mojar, blaturi pentru tăiat alimente, suporturi de pahare etc.

 

Pentru accesoriile de exterior, îți recomandăm în primul rând focarele, ce pot fi completate de vazele iluminate, ce creează intimitate cu lumina lor mată. Ghivecele de piatră sunt un alt adaos semnificativ. Iar statuile mici un altul.

În interior, gama de produse este mult mai variată și ea ține mai mult de abilitatea ta de a integra în spațiul personal obiecte care să întregească aspectul. Îți recomandăm totuși obiectele de faianță (suprafețele mici lucioase creează spațialitate!), mozaicurile și, firește, vazele de piatră pentru florile de sezon.

Elemente structurale – la ce altceva trebuie să te gândești pe lângă aspect

O bucătărie de vară pavată corespunzător, împreună cu spațiul care o înconjoară, se dovedește utilă numai atunci când pavajul își îndeplinește funcțiile sale specifice. Dincolo de imaginea pe care-o creează, acest pavaj trebuie să mai satisfacă încă trei cerințe distincte. Fiecare dintre această cerință vine, firește, cu un context al ei:

Pavajul păstrează curățenia

Este mult mai comod să lucrezi și să te relaxezi pe o suprafață a cărei curățenie se întreține ușor. În acest punct îți recomandăm dale premium de dimensiuni generoase sau dale medii cu rosturi la același nivel. Dacă reduci numărul suprafețelor din bucătăria ta, vei reduce implicit timpul dedicat întreținerii, iar dacă alegi un singur fel de dale, îți vei simplifica procedura și mai mult.

Întreținerea pavajului va fi mult mai ușoarăși eficientă dacă acesta este tratat anual cu o soluție de impermeabilizare. Riscul de pătare iremediabilă cu vin, uleiuri sau altele este mult diminuat, mai ales dacă se încearcă imediat îndepărtarea lor. Datorita impermeabilizării, murdăria rămâne la suprafațăși nu este absorbită în interiorul pavajului.

Pavajul ajută la degajarea apei (pluviale)

Soluția categorică pe care ți-o recomandăm este inserarea unui sistem de degajare a apei în apropierea bucătăriei de vară. Poate lua forma unui rând de rigole acoperite, aflate chiar la intrarea în bucătărie sau a unor jgheaburi adiacente plasate pe lateralele acesteia, dirijând apa pluvială spre sistemul principal de scurgere. Oricare ar fi decizia ta sau a arhitectului tău, experiența ne spune că un asemenea sistem îți va ușura viața în zilele ploioase dându-ți mai mult spațiu de mișcare în bucătărie.

Știai că…

prima mașină de gătit (sobă și cuptor) în sensul modern a fost cuptorul Oberlin din 1834? Aceasta putea fi instalată și în bucătăria tradițională, lângă spațiul dedicat sobei, dar și în spații exterioare (bucătăria de vară). Cuptorul a devenit celebru și a avut un succes comercial de excepție pentru că reducea semnificativ timpul necesar pregătirii mâncării.

Pavajul delimitează zona bucătăriei de vară de restul grădinii

Chiar dacă nu este o regulă, este de preferat ca zona spațiului de acces în bucătărie să fie bine demarcată de gazonul din apropiere. Un spațiu pavat în jurul bucătăriei poate fi folositor, dar nu este neapărat necesar, depinzând în primul rând de designul acesteia.

bucatarie5

5 motive să-ți construiești o bucătărie de vară

Motivul

Pentru că…

Cum contribuie pavajul

Un loc de relaxare diferit, atrăgător, dinamic.

-  creează intimitate în afara locuinței, dând senzația că spațiul casei se continuă în afara acesteia.

-  este foarte ușor de remodelat și reamenajat.

Corelează optic cele două zone. Dacă alegi să marchezi trecerea printr-o alee, senzația va fi și mai clară.

Permite gătitul în aer liber.

-  oricare ar fi tipul bucătăriei alese, calitatea ei sezonieră va fi semnificativă.

Ajută la păstrarea curățeniei și la confortul de a găti într-un asemenea mediu.

Crește valoarea casei.

-  adaugă un spațiu nou în cadrul aceluiași ansamblu.

Crește senzația de coerență a întregii curții.

Separă activitățile și creează ordine în spațiile comune.

-  bucătăria ta din interior se va reorganiza de la sine pe toată durata verii.

Marchează zonele specifice fiecărei activități.

Funcționează ca element de echilibru între curte și grădina de lângă casă.

-  preia parțial funcțiile amândurora și permite un spațiu de depozitare suplimentar.

Optic, reglează perspectiva și aduce unitate legând cele trei zone (curtea, bucătăria și grădina) într-un tot comun.

bucatarie6

Rolul pavajului în prelungirea luxului din casă în bucătăria de vară

Prelungirea luxului din interiorul casei în bucătăria de vară are avantajul de a păstra confortul de zi cu zi în exterior, unde percepția noastră ne spune că grădina este mai importantă. Acest confort are mai multe valențe și numai una dintre ele (cea referitoare efectiv la relaxare) este vizibilă încă de la început. Totuși, pavajul îndeplinește multe alte funcții în vederea menținerii confortului. A le cunoaște te ajută ori de câte ori trebuie să decizi ceva în privința modificării și / sau optimizării spațiului respectiv. O parte dintre aceste elemente au fost discutate mai sus. La acelea, adăugăm:

  1. Prin pavaj se pot delimita mai precis spațiile separate din bucătăria de vară și din preajma ei fie prin terasări individuale, fie prin grupări cromatice. În cel de al doilea caz, îți recomandăm să variezi culoarea în interiorul aceleiași game.
  2. Replicând gresiile și dalele din casă sau din apropierea ei în bucătăria de vară, aduci mai aproape respectivul spațiu și păstrezi, implicit, gradul de confort cu care ești obișnuit.
  3. Accesorizate corespunzător, dalele se potrivesc cu mobila de exterior la fel de ușor ca gresia din bucătăria de bază cu mobila ei.

bucatarie7

Știai că…

și în Japonia, și în India, spațiul de gătit se află în centrul încăperii? Mai mult decât atât, bucătăriile lor de vară, sunt concepute, structurate și utilizate după același principiu.

 

Sfaturi și idei tehnice

 

  1. Limitează folosirea focului la spațiul de gătit și / sau la focarul pe care îl ai. Deși par (și sunt!) foarte rezistente, multor tipuri de dale li se pot aduce stricăciuni dacă sunt expuse la foc. În plus, flăcările colorează repede piatra sau materialele similare.
  2. În procesul de planificare, încearcă să reduci numărul bordurilor necesare pentru finisarea pavajului tău atât în jurul bucătăriei de vară, cât și în interiorul acesteia. Un asemenea efort este destul de dificil întrucât astfel de construcții presupun multe unghiuri, dar îți promitem că este un efort cu efecte foarte vizibile la final pentru că spațiul va respira mai bine. O soluție bună este să folosești borduri înguste.
  3. Alege un sistem de drenare a apei care să preia simultan și apa pluvială venită de pe acoperișul bucătăriei de vară. Este mai ieftin, mai ușor de realizat și mai eficient pe termen lung.
  4. Alege un pavaj la aceeași înălțime cu pavajul din curte ca să fluidizezi traficul spre bucătăria de vară.
  5. Dacă îți permite contextul, integrează bucătăria de vară în grădină și construiește pentru acces o alee bine delimitată de gazonul de alături. Folosește același tip de dale, variind doar mărimea acestora, și efectul optic de integrare în peisajul grădinii a bucătăriei de vară va fi garantat.
  6. Dacă îți dorești un focar sau un fire pit, adaugă un spațiu de relaxare lângă bucătăria de vară și integrează-l acolo. În felul acesta, câștigi funcționalitate și nu-ți aglomerezi spațiile, păstrându-le funcțiile separate.bucatarie8
  7. Un acoperiș (semi)transparent are, într-adevăr dezavantajul de a solicita operațiuni obligatorii de curățare în lunile de primăvară. Pe de altă parte, este una dintre soluțiile noastre favorite pentru că delimitează fără să anuleze accesul luminii. Combinat cu un pavaj în tonuri deschise, transformă bucătăria de vară într-o terasă care respiră liber pe toată durata anotimpului estival.
  8. Iluminația este esențială pentru funcționalitate, dar și pentru un spațiu intim. Adaugă la elementele de iluminat standard câteva puncte de lumină la nivelul pavajului. Mai mult, dacă dorești să conduci ochiul și pașii de-a lungul zonei de acces în bucătărie, poți integra în pavaj spoturi specifice, foarte utile seara sau noaptea.

bucatarie9

Bucătăria de vară – al doilea living al casei

Deși pare mai degrabă utilitară și ruptă în același timp de restul casei, bucătăria de vară devine cu ușurință în perioada estivală punctul de interes al familiei, complementând, în acest punct, grădina. Dacă este însoțită de o terasă sau de un alt spațiu de relaxare, senzația de intimitate pe care o lasă se prelungește cu ușurință pe durata toamnei, extinzând astfel perioada când este folosită.

La final, îți reamintim că ne poți contacta și, în plus, îți oferim încă două sfaturi ferme pe care le poți folosi pentru a descoperi și mai multe modalități prin care să integrezi pavajul în ansamblul bucătăriei de vară. Cel dintâi se referă la acceptarea pavajului și a accesoriilor acestuia ca elemente de mobilier în sine. Un zid de talie joasă devine, cu ajutorul câtorva perne de exterior, o bancă funcțională și atrăgătoare, iar un șir de borduri înalte – pretextul pentru un rând de ghivece cu flori.

Cel de al doilea se referă la corelarea dintre culorile pavajului și culorile celorlalte materiale folosite în bucătăria de vară. O convergență reușită din acest punct de vedere va duce la armonie pe fundalul verde sau colorat al grădinii tale.

Postat în News De:

Dragomir Margineanu

Comentarii




* Câmpuri Obligatorii